Hurdubae e pasionat de Dansul Pinguinului

Imaginile marcate cu T sunt prelucari foto tip Pamflet. Doar imaginile sunt pamflet, textele sunt pe bune.

  • Se împlinesc doi ani de când Pămpălăul Hurdubae conduce Primăria Tecuci după modelul „Dansul Pinguinului”: două bălăngăneli la stânga, două la dreapta, o săritură de cur înapoi, urmată de trei ţopăieli însoţite de gestică şi mimică sexuală în speranţa că o prinde pe Vrăbiuţa, aflată în fruntea alaiului de chicoteli şi bâjbâieli.
  • După care, procedeul se reia ritmic, cu libidoul din ce în ce mai ridicat; trenuleţul uman descriind în final o învârteală bahică neregulată şi dezorganizată.
  • Toată distracţia, salonul, masa, dansul şi băutura sunt pe banii tecucenilor.

Destine ca în telenovele: de la agent-şomer la primar cu Vrăbiuţă

Imediat ce a trecut de la statutul de agent-şomer de asigurări la cel de primar al Tecuciului, Cătălin Hurdubae a avut ca sarcină prioritară întreţinerea din bani publici a grupurilor parazitare din PSD, scoaterea din FALIMENT a şefului său, senatorul Daniel Butunoi şi îndestularea Clanului Grosu. A mai existat o obligaţie şi pentru inimioara lui, o chestie de suflet sensibil, şi anume, satisfacerea mofturilor preferatei sale Vrăbiuţa.

Aşa cum am scris şi în ediţia trecută, Vrăbiuţa beneficiază de statut special în Primăria Tecuci, fiind protejata lui Hurdubae. Astfel, cu acordul primarului, Fişa postului acesteia a fost trecută la SECRET în încercarea disperată de a ascunde opiniei publice atribuţiile de angajată specială.

Zilele trecute ziariştii de la Telegraf-expres au câştigat procesul intentat primarului, Justiţia obligându-l pe Hurdubae să dea publicităţii Fişa postului Vrăbiuţei plătită din banii tecucenilor. (găsiţi documentele la sfârşitul articolului).

De ce a vrut Hurdubae să o ascundă pe Vrăbiuţa?

Imaginile marcate cu T sunt prelucari foto tip Pamflet. Doar imaginile sunt pamflet, textele sunt pe bune.

Nu avem de unde şti. Răspunsul la această întrebare ar fi trebuit să-l dea Hurdubae într-o conferinţă de presă. Însă din laşitate şi dispreţ faţă de tecuceni primarul se ascunde de ziarişti, de doi ani refuzând să organizeze conferinţe de presă.

Ce se ştie însă este faptul că Vrăbiuţa a lucrat cu Hurdubae la Asirom Galaţi, fiind daţi afară dimpreună din motive încă neelucidate. Relaţia strânsă dintre cei doi şomeri i-a determinat să se asocieze şi să-şi deschidă în iulie 2015 firma Consult Asig HPT SRL. După doar un an, agentul de asigurări Hurdubae, în urma milogelilor din campanie, a ajuns primar al Tecuciului. Este momentul în care Dumnezeu i-a pus măna în cap nu numai Pămpăliciului ci şi partenerei sale Vrăbiuţa.

La scurt timp, ca să-i fie zilnic aproape, Hurdubae i-a făcut păsăricii culcuş la Primăria Tecuci, la Serviciul Fonduri Europene. Şi fiindcă Vrăbiuţa este din Galaţi şi face zilnic naveta, geamurile maşinei Primăriei au fost acoperite cu folii fumurii, ca să nu mai vadă ochii indiscreţi ce se întâmplă în interior.

Paradisul Vrăbiuţei: şi salariată pe Fonduri Europene, şi cu firma pe profit

În schimb, talentele Vrăbiuţei nu se potriveau cu munca de la Fonduri Europene. De aceea Primăria Tecuci a contractat şi plătit cu miliarde de lei o firmă privată care a prestat munca în locul sensibilei doamne. În timp ce lua salar de la Primărie, Vrăbiuţa şi-a văzut nestingherită de afaceri, orientându-se către asigurările maşinilor şi clădirilor deţinute de firmele Primăriei Tecuci sau ale patronilor care doreau să se pună bine cu noua stăpânire. (vezi mai jos oferta făcută către Ecogroup Tec SRL de către firma Vrăbiuţei, SC Consult Asig HPT SRL, aflată sub franciza Destine).

De altfel, de când Hurdubae a ajuns primar firma lor a înregistrat profituri de 10 ori mai mari faţă de anul înfiinţării, 2015.

Dragostea trece prin două conturi goale de 3,5 miliarde lei

Combinaţia cu Hurdulică îi foloseşte din plin Vrăbiuţei. O fi şi dragoste la mijloc, dar credem că jumuleala asta financiară, şi de la stat şi de la privat, e mai mult pe interes, cum se zice în popor. Asta deoarece Vrăbiuţa are de acoperit, conform propriei declaraţii de avere, datorii de peste 3,5 miliarde lei vechi. Mai exact 51.479 de franci elveţieni împrumutaţi de la Raiffeisen Bank şi 1,5 miliarde lei împrumutaţi de la CEC Bank.

În tot acest timp, cel mai incompetent primar pe care l-a avut Tecuciul, Cătălin Hurdubae continuă să administreze oraşul după modelul „Dansul Pinguinului”: două bălăngăneli la stânga, două la dreapta, o săritură de cur înapoi, urmată de trei ţopăieli însoţite de gestică şi mimică sexuală în speranţa că o prinde pe Vrăbiuţa.

P.S. Următorul clip poate fi vizionat doar de cei care şi-au plătit taxele şi impozitele în ultimii ani.

Poate vrei să citeşti şi...